Marian Barbu

ION PACHIA-TATOMIRESCU

Memoria ca vilbrochen acţionând cele patru pistoane din atriile vieţii

Motto: «...memoria a fost arborele cotit al vieţii mele...»
(M. Barbu, Pro domo. p. 12)

Din flacăra-flamură a unui motto cât un crez estetic – A trăi pentru a-ţi povesti viaţa –, datorat Nobel-laureatului pentru literatură pe anul 1982, nonagenarul american de dincoace de 7 mărţişor 2017, Gabriel Garcia Márchez, pare a fi sărit scânteia care a aprins noul motor epic al cărţii cât o Biblie, semnată de Marian Barbu, În zigzag cu viaţa mea, «flach-uri of memory, comentate şi adnotate», vol. I, Craiova, Editura Grafix (ISBN 978-606-791-554-9), 2017 (pagini B-5: 584), deşi, chiar din primul an al mileniului al III-lea d. H. încoace, sub pecetea „septadică“, „de jurământ de acţiune“, poate, şi ca lejeră „replicare“ întru verosimil şi regim „arspoeticesc“, o foarte importantă parte a operei marian-barbuane,
(rog Distinsul Receptor a îngădui acest nou cuvânt valah, compus din onomasticele Marian + Barbu > marian-barbu, derivat apoi cu -an, spre a nu fi „confundată“ noua noastră „locomotivă semantică“ prin vreo „gară lexicală“ şi apoi „dirijată“ – pe linia „clasicelor vocabule“ conectate la opera poetului Ion Barbu: barbian, barbianism etc. – nicidecum de „acarienii în misiune ai bibliotecilor“, ci de „bunii acari pensionari de odinioară“, ici-colo, activi, în posturi de supraveghetori de „mai rapide căi ferate din spaţiul Valahofonimii“, căi încă neprivatizate, nedistruse şi nevândute „la fier-vechi“),
stă – „gerunzial vecuind“ / „gerundival vieţuind“ – în „cele şapte (până în prezent) biblii“ care poartă titlul Trăind printre cărţi, I / 2001, II / 2002, III / 2004, IV / 2005, V / 2008, VI / 2012, VII / 2014, drept feedback, sau „în complementaritatea“ formulării aforistic-márcheziene:
«În fond, pentru ce pledez eu aici,